Banal si Obscur

Jurnal de sociopat - PARANOIA GENERALIZATA

2010-05-13T21:56:00.003+03:00

Abia atunci cand propria nebunie ti se pare insuficienta, lucrile devin clare. Dementa absurda ce te impresoara se ridica la randg de credinta, de tzel, de directie in viata.
Curand sau poate prea curand NEBUNIA va naste spectacolul absolut al cauterizarii simturilor. Nu se merita sa risti sa pierzi esentialul acestei stari de spirit si de fapt, in ciuda disperarii dupa normalitate.

Nebunia da sens cirezilor de fapte abominabile pe care le visezi aievea si realizabile prin simplul fapt ca ti le doresti ca o implinire fireasca. Vrei sa poti sa zdobesti cu gandul ideatizatul banal si sa il afunzi in propria-i mocirla haotica. Numai prin sentimentul deplin si fara nuante al vrerii unidirectionate catre explozia de sadism asupra conformismului indus poti sa iti eliberezi furia neputintei de a demola.

Nebunia e asociata cu dezordinea si devastarea emotionala produsa din varii motive. Mai curand nebunia se naste din lipsa acuta de suporta calicismul emotional premeditat si cultivat din crestere. Nebunia pura se naste din dorinta de a vrea sa fii tu insuti, de a exprima si de a iti etala parerea nenuantata despre emotivitate.

Gandul asociat nebuniei se asocieaza cu boala, cand de fapt nebunia este simtzamant pur. Nealterat si influentat de parerile altora, de mediu sau directii predefinite. Numai din nebunie se naste ineditul si gloria.

Numai din NEBUNIE iti poti extrage farama de libertate spiritualo-mentalo-psihica de care depinzi ca sa poti spune ca esti om. Omul ne-nebun este sclavul propriei infrangeri.

Pe de alta parte tot ea, NEBUNIA, iti poate coferi o permanenta stare de evoluare si agitatie spiritualo-mentalo-psihica pe care cotidianul o reprima in mod sistematic. Doresc persistenta ei pentru ca viata sa nu ma limiteze sa am pareri directionate. Vreau sa am posibilitatea sa gandesc independent si dezinvolt, chit ca este defit prin obscen/rau/defaimator/discriminator sau murdar.
Tot ceea ce mintea plamadeste are darul de a fi motivational pentru prezent si viitor si fara lipsa de rationalitate prezentul ar fi palid si in echilibru cu sine insusi. NUL.

EOF.

Jurnal de sociopat - eul bolnav sau... pe langa...

2010-04-13T21:25:00.002+03:00

Simti sfarsitul imbratisandu-te. Simti nefiinta ca te cuprinde in mrejele-i.
Boala si suferinta categoric sunt drumul sigur catre un macabritate nuantata.
Cand toata fiinta se lupta inlauntru pentru supravietuire si durerea organica te impresoara, orice alt gand nu poate sa apara...

Dar sa povestesc cum azi o zi de 13, marti pe deasupra... a avut nenumaratele ei ceasuri rele... De cand ma stiu nu am avut probleme particulare in aceasta zi... Si nici astazi, personal. Insa cate se pot intampla in jur...

In afara de faptul ca eu deja eram racit si cu dureri stomacale, viata mi-a zambit mirobolant in cel mai grotesc mod. Care cum urmeaza:
- sor'mea trebuie sa se duca la doctor-impinsa de mine cu o problemuta destul de serioasa - griji stres ganduri ... ca poate eram nevoit sa plec de la serv...
- pe la 3 ma suna un preten ca e la mine si ca toata casa e plina de gaz gata gata sa faca bau...
- mama ma anunta foarte surescitata si suparata ca au dat IARASI hotii peste ea ziua in amiaza mare...
- sor'mea ma suna sa imi zica, cum ca maine s-ar putea sa se interneze in spital

Iar eu racit si cu dureri, m-am dus si la dentist....

Oribila zi... sau poate e doar parerea mea... cine poate sti....

Haidi pa ca am divagat

Jurnal de sociopat - eul debusolat

2010-03-23T21:40:00.004+02:00

M-am plictisit si de schimbare. M-am plictisit de tot si toate.
Inteleg acum de unde vine sociopatia mea. Cu mine ma inteleg/interactionez si nu ma plictisesc niciodata. Chit ca aberez pe teme imbecile sau gandesc rational pe mine ma deslusesc.
Am incercat sa fiu si io normal si sociabil... mi-a trecut intr-o saptamana. Ce dracu sa fac? Ar trebui sa ii omor pe toti si sa ii reinviu cand am io pohte.
Am dat la o parte toata nepasarea si furia acumulata si a ramas doar uitare.

Sunt anost, ma simt anost si vreau sa fiu astfel. Pentru ca doar rareori vreau sa fiu normal. In rest vreau sa crape toti doar din dorinta mea.

Primul impuls de deschidere a fost anularea celor ce-mi placeau de o viata. Lucrurilor si anume. Incerc sa dezvolt o toleranta la diversitate si prostie maxima. Reusi-voi? Cui ii pasa? Nici chiar mie, doar incerc.

"Stii ce e frumos? Ca nici eu nu stiu daca am vorbit serios."

Stilul de viata normla ma deterioreaza. Mai bine eu pe ea, pe viata si anume.

Eu ce-as alege daca as fi in locul meu, intre nebunie perpetua si viata finalizata tragic prin normlitate?

Jurnalu' unui sociopat (prefata)

2010-03-09T18:07:00.002+02:00

Care vra sa zica, da.

Traiesc si ma minunez pe zi ce trece. Sau sta. Si cum stateam io deci asea, imi trecura gande. Inlauntru-mi se petrecura o sumedenie de intamplari banale si obscure bine-nteles. Chestie rar intalnita dealtfel.

Ce se intampla. Unu la mana imbatranii. Abject lucru. Insa benefic. Si mai ales contradictoriu, fiidca acumulezi iecsperienta si pe seama ce o acumulezi pe atat se reduce timpul de pus in practica. Dar nu conteaza, crapi mori si fertilizezi natura in cel mai altruist mod posibil.
Si cum zisei. Dupa ce imbatranii, brusc se schimbara lucruri in strafunde. Recte tot ce imi placea acu se sucira. Tot imi doream acu pareau mizilicuri. Adica tinerete pierduta.

Deci concluzia a fost ceea ce am facut pana acum, dar am incetinit ritmu'.
Traieste clipa futu-i mortii ma-sii de moment.

Si da... fiecare are felul lui. Eu insa, ca un sociopat patologic ce ma aflu si exist in acelasi timp, traiesc prin prizma micilor tragedii personale. Acestea, tragediile adica, imi consuma tot timpul aferent mie. Acest tempocid (timp+sufixul icid.. va prindeti voi.. genocid, fraticid, suicid, frunzacid...) ma defineste. Adica totul este trait la o alta intensitate si dimensiune incat viata in sine paleste.
Fiecare mic amanunt si noua situatie in fata careia ma aflu imi consuma timpul pentru a o analiza pana in cel mai mic amanunt. Lucru ce imi face deosebita placere si ma stimuleaza intelectual enorm. Insa partea proasta e ca timpul aferent pentru alte preocupari tinde asimptotic (moama ce chestie zisei) catre nimic. Deasemenea energia consunata pentru acest tip de activitate pseudo-intelectuala mananca si energie si ma pune pe butuci.
Asa ca pa toate preocuparile uzuale legate de o viata normala, uzuala si plina de amintiri de care sa iti amintesti. Practic, trece timpu pe langa mine. Si teoretic.

Dar eu, eu nu vreau sa ma schimb si nici nu incerc sa fac ceva pentru a schimba asta.
O fi snoobism, o fi prostie, poate chiar incompetenta. Dar viata asa cum o vad eu parca e colorata. Este aprinsa si atot-cuprinzatoare. Cum sa o schimbi pe ceva ce pare de departe banal?

Se poate numi chiar frica, datorita timpului indelungat in care am trait astfel. Dar nici asta nu ma motiveaza. Am inceput sa iubesc acest mod de a fi. Poate chiar frica respectiva. Narcisism? Brr.. sper ca nu.

Plus ca varsta si mediul social imi impun alte directii si valori, pe care evident le resping. Insa din cand in cand acest egoist-eu mai adoarme si apare socialul si doritorul normalitatii. Insa este innabusit repede si subit.

Cu speranta ca acest post nu va fi citit, imi doresc o seara buna si vizionare placuta.

Si incalecai pe-o sea si va zisei povestea alter-ego-ului.

Performing the hard way

2009-09-16T21:35:00.004+03:00

Mda... Refulez pe la tzâtzâni...acru si abrupt. Sangele fierbe cu ravna in cazanu demonului meu. Sange si iar sange. Sadistic, crunt si animalic imi dezvalui acceptiunile. Sunt ceea ce toti isi innabusha ca sa isi distruga egoul. Respect valoarea, inteligenta si frumusetea. Dar restul?!
Reformulez si citez: nu respect cand nu se merita si nu respect cand subietiv discriminez dupa toate criteriile mele.
Dreptatea se imparte dupa criterii meschine, iar meritul este invelit misticism. Povesti nemuritoare demne de o realitate pangarita de fatarnicie.
Nu vreau sa fiu bun cu cine nu merita. Nu am mila fata de prostie.

Viata e prea scurta ca sa accept gunoaie.

Nebunie, dulce nebunie...

2009-06-23T19:12:00.003+03:00

Deci pe aceeasi tema. Cu asta ma ocup, despre asta zic...

Se prea poate sa nu fiu coerent. Recunosc. Nebunia mea reprezinta faptul de a nu placea persoane, activitati, spatii, mase, situatii care nu-mi sunt pe plac. Si abia aici incepe. Daca nu mi place, refuz sa accept existenta concomitenta cu a mea si mai ales impreuna a acestora.

Oamenii reprezinta cantitate cea mai mare. Mai ales individual. Care vrea sa zica, cum ca daca una bucata persoana nu imi este agreata sau imi repugna la o prima vedere ie cam najpea. Omu respectiv practic ie inexistent. Mi se pune un val, ca un ecran protector care nu ii permite sa il iau in considerare. In capul si nebunia mea, ceea ce nu intra in sfera intereselor mele, de orice fel, sau nu exista un oparecare dram de interes direct refrlectat asupra-mi pe viitor, se suprima. Nul.

Pana mai acum, nu ma includeam in mase si nu ma contopeam cu ele. Insa cand o faci, tre sa suporti pe toti membrii ei. Sa te consumi pentru eliminarea lor din jur, este titanica, fiindca nu depinde doar de tine. Daca ar fi numai dupa mine, lucrurile s-ar rezolva usor.(A se imagina ceva grotesc si barbar)
Nebunia mea vrea sa se simta in siguranta. Eu consider ca oamenii ce te inconjoara trebuie sa iti aduca un aport la starea ta viitoare, o inbunatatire pe orice plan.
Daca nu exista premizele aceste respectivul este zero.

Deseori zic cum ca ar fi sindromul persecutiei. Ceea ce poate fi adevarat, daca gandesti cu nebunia mea. Si anume, daca cineva sa zicem cu un aport zero la viitoarea ta stare, practic nu poate decat sa iti incurce spatiul si timpul.Deci ma persecuta, invocand sindromul.

Si tot ce nu converge viziunilor, dorintelor, sperantelor, tendintelor mele converge drastic catre origine. Partea najpa ie cand nu iau in considerare hazardul intamplarilor petrecute cu indivizii de gen. Adica s-ar putea sa ajungi printr-o intamplare norocoasa, ca datorita acestora sa se iveasca ceva benefic. Sansele sunt...statistic absente. Dar sunt.

Vedeti. Deja devin optimist. Aici vroiam sa ajung. Zilele acestea, am uitat ca sunt dement, imbecil, dus, pierdut, tzacanit, limitat, discriminator (mai ales discriminator pe criterii de aspect) si am ajuns sa gandesc pe langa ea. Ea, adica nebunia mea.
Si cum vazui io lumea? Nefiresc de inerta. Fara culori aprinse de infierbantare. Timpul s-a transformat in melc, lumea fara etichete, fara culori. Lumea se transforma in banalul constient legat de perversiunile intereselor materiale.

Viata mea fada si scapata din bratele visului dement al nebuniei mele. Un eu blazat si aparent resemnat ca este. Si saptamana de lucru ie la fel.

Ce ma fac? Cresc? Si daca da cu ce scop si datorita cui? Nu mai inteleg, dar ma tin la curent ca sa nu se creada ca daca ie blog scriu pt cineva.

Si acestea fiind zise eu ma retrag, sperand ca nebunia mea va induce texte viitoare menite sa imi umfle pipota.

Va hurez vizionare placuta, in cazul bun in care nu aveti probleme la nivelul perceperii vizuale.

Tu, nebuno(ule), tu...

2009-03-25T14:36:00.003+02:00

Da, da... nebunie. Asta resimt mai mereu. Spontana, vulcanica si nemarginita. Un fel de a fi destul de bizar si de obositor insa ca toate celelalte, un fel...

Ie nebunia aia care deja ie constientizata insa letargia nu te lasa. Stii ca est pa. Stiu foarte bine, insa nu conteaza ca toti se uita ca la lepros, ca nu esti capabil sa socializei talamb, ca tot ceea ce este normal in rigorile sociale ti se pare gretos, raman la fel de impasibil. Sincer nu merita altceva. Stiu ca-s praf cu capu, dar decat normal mai bine distrus.

Din cand in cand ma taie nevoia...de normalitate. Si se intampla niste chestii.De exemplu mai ascult muzici comerciale sau (spre stupoarea maselor) zambesc cordial.
De obicei nu se intampla asa ceva sau daca se intampla sunt rupt de beat si ratiunea decedata.

Am un prieten. Nu stiu daca v-am povestit despre el. Sindromul persecutiei il cheama si ne cunoastem de mici. Eu mic si el mic. Acum am crescut si suntem intr=o simbioza armonioasa care nu ne permite sa de separam. Este ca si cum am avea contract. Acest bun prieten imi este de nadejde cand intervine si egoismul, alta cunostinta de-a mea cu care ma inteleg de minune. Impreuna ne simtim ca in familie. Suntem foarte apropiati si suntem devotati unul celuilalt.

Distractia este maxima cand constientizez nebuloasa numita nebunie din jurul nostru. Acunci se incinge la maxim si cred ca functioneaza la o capacitate anume. N-are nici o sansa de arealiza/schimba ceva datorita legaturilor mult prea stranse dintre cei trei, create pe durata a multor ani de frustrare si obsesie.

Bun. Si asa traim cu totii, ei mai mult ca mine si ne desfasuram activitatea in masura in care ne permite nebunia.
Si gata ca iar m-am plictisit...si de mine...

Nebuni au fost, nebuni sunt inca...

Plictisul la superlativ.Sunt plictisit deci exist.

2009-03-16T11:08:00.004+02:00

Recunosc sunt. Deasemenea sunt dependent de mine organic. Recunosc ca sunt un egoist ha(i)d.Plictisit. Plictisul survine din neatentie. Din faptul ca uiti sa te diversifici. Si din plafonare.Plictisul la superlativ este definit prin nehotararea de a face ceva. Orice.
Ce poti face la plictiseala. Raspuns: multe ai putea. Dar de obicei nu ai idei si de cele mai multe ori cu cine. De fapt nu prea vrei.
Intervine deasemenea lenea... O daa... Maria Sa LENEA... Letargia personificata in urma curului tau lasata pe aceeasi portiune de canapea. Scrumul din jurul scumierei sau praful de pe monitor si restul mobilei.Plus ciorapii aruncati prin camera.
Sunt comod si lenes. Sunt delasator si nepasator. Un frugalnic culegator al clipelor de relaxare interna... Sunt un nesimtit altfel spus.
Ma intrebam. Recunosc ca si asta mi se mai ontampla. Ma ingtrebam deci daca numai eu sunt linistit, calm si mai ales impacat cu propriul miros. Adica in amalgamul de fum, praf, miros de mancare, te simti tu cu toate celelalte miroase. Nu ai cum sa iti simti propriul ego, propriul egoism in parfum de levantica. NU ai cum sa fii Tu in miros suav de odorizant.Acolo esti alterat de mirosuri externe si invadatoare.

Si totuasi ma simt bine cu mine. Cu mine singur. Cand esti cu tine, din punctul meu de vedere, esti in siguranta. Adica nu risti sa te ratoiesti la nimeni si nimeni nu te enerveaza. Deci fericirea e pe vine.

Poate continui si maine... Nu garantez.

PLM

2009-03-04T13:28:00.002+02:00

Aj vrea sa scriu si io ceva dajtept da' nu am ce... nu ma duce bibilica. Nu am timp sa traiesc ca sa pot scrie din experienta de viata. deci ... PLM

Sa scriu ce ma enerveaza. Dar ce folos? Ca nu rezolv nimic.
Sa scriu ce imi place. Ashishderea.
Poze n-am. Aparat de facut canci. As abera pe teme onomatopeice dar nu cunosc limba.

deci cum spuneam mai sus: PLM

Frustrarile in mortzii ma-sii ar mai ramane. Deja e evident nu?

Ie un lucru care imi place dar ie incompatibil cu tot restul spectrului vietii, si anume CS. Urmeaza : PLM.

Unii scrie bine. Unii au si ce. Fericiti cei saraci cu duhul?! PLM, nu la mine.

Cred ca postu' asta am aberat in necunostinta de cauza. Si mai ales inutil.

Cred ca cea mai buna parte a mea ie aia care se enerveaza. Animalu social care rage cand nu trebuie si ie calm cand vine potopu. Deci PLM iar. As musca din carne de om imbecil, dar imi trece repede si ma enervez pe mine. Idem PLM.

PLM daca se pare ca folosesc prea mult aceasta mirobolanta sintagma,PLM renuntati.

PLM hai sictir si gata.

Antiblog

2009-02-02T16:55:00.002+02:00

As fi vrut sa incep acest "post" cu o bucata de liniste, ca in reclama aia la Oriflame.
As fi vrut sa tip la nevrednicia maselor intr-ale scrisului, artei si alte directii alese. Dar mi-a trecut.
Mare ti-e gradina Ta D... BLOGULE... Sunt invechit recunosc si sa adopt o tendinta(a se citi trend) din asta modernista nu poci, ca sa zic ashe...
Am parcurs in treacat diferite bloage d-astea... Si ma fac comparatie cu o bucata de experienta din trecutu-mi ... mIRC...O sa ziceti ca-s nebun, insa toate aceste informatii care acum sunt postate pe diferite astfel de site-uri erau facute in trecutul informatic in timp real... adica in timp ce discutai in scris cu dobitocu' caruia ii erau relatate si etalate...Asta pentru oameni mici ca noi... ca nu pot sa ma aberez despre cei cu notorietate sau chiar sonori in viata publica romanesca.
O luati inaintea timpului?Interactiunea umana pe astfel de subiecte se va anula si rau fi-va de noi...

Parerea mea cu regret...

'intza

2008-07-14T19:06:00.000+03:00

Mda. Ca sa nu ma mai incurc cu incercarea mea de a parea inteligent si subtil am sa va zic restu' titlului. Credintza, Caintza, Dorinta, Vointza. Intelegeti mai incolo daca e.

Oarecum legat de precedentul post, intradevar am revenit la "mine", ala de ma cunosteam si ma cunosteau toti.
Insa treaba aia cu concediu s-a redus la 2 zile si un loc care se pare ca au scos untu' din mine.
Cica fusei pe langa Buzau.Nu mai fusesem. Si dadui cu inca 2 pretini si un necunoscut peste ce veti vedea.

Ochii pe cruce nu pe cal, da?! O cruce deci;cazuta dealtfel. Cu o seara inainte am mai vazut astfel de cruci prin padurile dese si salbatice din imprejurimi.
Cum ma stiu io partea crucii nu ma impresioneaza intr-un mod cat de cat. Sa zicem ca nu am credinte canalizate catre entitati metamorfozate in absolut.
Si deci cruce. 4 biciclisti si o idee. Ideea va las pe voi sa o ghiciti(si sa mi-o spuneti si mie).
Sa o ridicam si sa o punem la locul ei initial.Zis si facut. Pitroiu greu.Calculam si ne invartim. Am gasit ce ne trebuia: curaj.
Si incepem.Ia sa vedeti acilea in poze:

Prima data rotatie sa ne testam shfortele.Reusiram. Deh 4 voinici.Si cu (chiu cu) vai am si realizat minunata inaltare.(Vezi ph(f)oto bilãu)

Reusiram cu bolovanu cioplit. Da apoi alta belea. Sa vedeti.

Ceva de genu: sus in stanca ie o casa, si acolo fuse chilia lu' nu mai stiu cui calugar, sihastru(pt detalii vedeti blogu lu CIUPITU).Casa deci.

Casa omului deh.Racorica acolo tocmai bun de popas.

Dar nu asta e ideea. Chestia ie ca m-am relaxat infiorator de mult(la pesehec).
Nu stiu daca "bolovanu" a avut ceva de-aface (si nu cred) insa o pasiune si o "shleahta" de oameni te cam schimba pe moment(ca nici subiectu' bolovanului nu o face permanent daca e sa ne gandim).

Drept concluzie, desi nu ie.
Imi rasuna in minte linistea padurii maturata de intuneric, ma incanta mecanismu naturii, calm si nepasator. Ma linisteste ma alina si ma bucura.
Bolovanii aceia sunt reci, codrii sunt plini de intunericul clorofilei in varf, de foamea de lumina a plantelor statice.

Brr. O zisei prea poiatec. Daca intelegeti fiind baieti, paduri cutreierati.

Pana mea nu mai stiu ce sa zic. Aici trebuia mana de artist da a mea ie moarta.

Da mah! Asta e treba de care ziceam. Na ca mi-a iesit cu poza. ;)
Hai... hiu.

Comentari(i)i?

2008-07-04T20:03:00.000+03:00

Ciudat, tare ciudat...

Sunt atat de ignorant si plictisit incat acum nu-mi vine in cap decat inmormantarea bunicii... secundu mamei cel putin, daca nu mai mult...

Si cum va spuneam nu inteleg. Ceva de genu "WTF?!"

Ignoranta ma impinge catre lucruri inimaginabile. Aici tre' sa dau exemple.
Nu am chef de nimic.dar de absolut nimic. expl-doua invitatii la mare refuzate, una in bulgaria,idem, iesiri in oras sau vederi cu lume apropiata. NIMIC.

Altceva ar fi ca muzica ce o ascultam cu inversunare pana mai de curand nu o mai ascult. Deloc. Ascult o muzica de pastilati care imi anuleaza gandurile si ma aplatizeaza. Si imi place. Ma maguleste chiar. Dar ma rog .. problema mea.

Sunt posac si nu imi place mai nimic. Tot timpul obosit si serviciu iar teveu' a devenit cel mai de pretz lucru. Pff... parca nu eram asa... sau mai stii ca acu abia renasc?! Dreacu stie.. cum sunt un ignorant nu prea imi pasa.. sau nu mai vreau sa imi pese.

Am fost cu niste preteni la munte... si am vazut poze dupa... Nu intelegeam unde au fost facute pozele ca io nu prea am vazut acele peisaje supebe ce erau evocate in imaginile acelea...

Pff... nu mai stiu. Ie suficient. Sunt prea ignorant sa imi pese acu.

Cred ca am nevoie de un concediu...

Sper.

Lumea de dincolo...

2008-06-11T18:18:00.000+03:00

"Zi de zi in miscare"... recunoasteti dictonu?

Insa tu ramai acolo blocat sub pamant, asteptand destinatia.
Asteptarea ie scurta insa te constrange prezenta, existenta, respiratia, privirea si chiar gandul necunoscutului de langa tine.

Varianta de asteptare :

Si te gandesti la nimic. Acel nimic "the NIMIC"

Si tot la fel...iesi...

... de ce am ajuns unde am ajus?

Nici o zi fãrã o pozã...proastã

2008-06-10T21:38:00.001+03:00

Dupa principiu ca toti isi iau aparate foto jmechere, propun fenomenu "rupeti telefonu in doua". Si anume poze cu camera telefonului vobil(de obicei foarte proaste).

Prima din acest sindrom de inferiotare fata de cei ce au aparate dejdepte si pasionati de poze bune si hartistice este intitulata " De ce se duce tencuiala la metrou?"

Cãlãtorii insprâncenate...

2008-03-23T13:54:00.002+02:00

Spre norocul meu, si datorita circumstantelor am ajuns prin alte continente.
Interes de serviciu nu zic nu. Si, cu aceasta deosebita ocazie am facut niscaiva poze care sa evidentieze mediul social de acolo. Este doar un crâmpei din locu acela mare si pitoresc poate, insa asta este ceea ce am vazut io.
Deci sa purcedem zic io.

sau

Si iubiri indiene...la malu' oceanului Indian

Batranetea pare la fel si acolo, doar un pic mai inchisa la culoare

Vanzatoru' de "sucuri" naturale

.. si ceea ce circula pe net nu ie gluma...

Vestitele temple, inima credintelor

Si colegii cu care am fost..

Cam asta a fost... prima zi.. impresiile... pe mine m-a cam intristat pentru juma de an... poate eram in "acea" perioada a anului... dreacu stie...daca mai imi fac timp mai oi pune.. cam atat deocamdata...eeeeeend!

Cãlatorii insprancenate...fãrã poze...

2008-03-23T13:54:00.001+02:00

nu am avut timp/chef acu sa pun poze...

De ce nu...?! Acest experiment nu ar trebui incercat!!!

2008-03-03T21:06:00.000+02:00

Incercati un experiment bolnav. De fapt nu incercati.

Sa incepem zic io...Deci cum ziceam, bolnav. Luati o mana de prieteni, amestecati bine cu aceleasi hobiuri, inclinatii si preferinte si simtiti-va bine o perioada. Amestecati bine deci cu timpu asta.
Aduceti din strafundu' mintei voastre bolnave rautate, cam doua cani si cateva picaturi din sindromul persecutiei, plus cacaturi care le gasiti prin bucatarie(aici a se citi grup). Lasati la dospit vreo 2-3 ani. Dupa ce creste paranoia cam ca si coca de cozonac, luati aluatul si puneti miresme de plictiseala, monotonie si/sau alte miresme "tari". Bagati totul la cuptor cam cat poate dura o discutie. Totul ie aburind si apetisant. Se numeste spargerea de gashca.

Toate aste se pot incerca si de preferat ar fi pe fondul unei placeri sadice de a avea dreptate sau a face dreptate, cu orice pret. Chit ca nu ie a ta( dreptatea in speta) sau nu iti aduce beneficii satisfactii deosebite.

Ei sa vezi cum ie treaba. Paranoia salveaza omenirea de la distrugerea la termen.
Asta este ... imaginea mea despre mine si despre ceilalti. De ce? N-am idee. De multe ori am zis ca trebuie medicamentatie. De multe ori realizez si constientizez. Canci.
Tot aia ie.
Concluzia...? Nu posed. Si cred ca asta ma defineste. Cum sa ma constrang astfel incat sa nu fiu io? Sa urlu in mine cand ma deranjeaza?

Cacat! Oricum nu conteaza. Ceea ce ma amuza ie ca prevad totul. Cand zic totu ma refer doar la partea negativa si doar aia indepartata. Si continui sa accentuez prabusirea. Cu fiecare zi.

Daaaar nu-i bai. Azi m-am enervat iar, cu prezumtia suspiciunii de tzaranism. Ar fi trebuit sa ma abtin. Dar este!!!

Si-am incalecat pe-un scaun ergonomic si v-am spus paranoia mea.

Nimic...

2008-02-25T20:23:00.000+02:00

Nu am nimic de zis... doar sa scriu ceva aiurea si degeaba pana s-o taia curentu sau alteceva...

Inceputu' mereu ie greu si nedefinit... (Oare?)

Cum necum este ... Revin dupa Publicitate...